Energie și resurse naturale

Departamentul de Energie și Resurse Naturale al Cliza Law Office oferă asistență juridică completă investitorilor, dezvoltatorilor și operatorilor din sectorul energetic, cu un accent deosebit pe proiecte din domeniul energiei regenerabile și al infrastructurii energetice.

Experiența noastră acoperă toate etapele unui proiect, de la analiză, structurare și autorizare, până la finanțare, implementare și orice litigii care apar în etapa de execuție. Combinăm expertiza juridică cu o înțelegere profundă a cadrului tehnic și legislativ, pentru a oferi soluții adaptate obiectivelor comerciale ale clienților noștri.

Asistență juridică pentru structurarea și analiza proiectelor de investiții în energie regenerabilă

Oferim suport complet investitorilor care dezvoltă proiecte în domeniul energiei solare, eoliene, hidrogenului verde și stocării energiei, serviciile noastre incluzând:

  • Analiza cadrului legal aplicabil fiecărui tip de tehnologie;
  • Identificarea riscurilor juridice și elaborarea strategiilor de gestionare;
  • Structurarea juridică a proiectului și a relațiilor dintre investitori, dezvoltatori, finanțatori și autorități;
  • Revizuirea documentației tehnice și contractuale asociate proiectului.

Due diligence juridic pentru achiziția sau dezvoltarea proiectelor energetice

Realizăm analize juridice aprofundate asupra tuturor elementelor relevante pentru achiziția sau dezvoltarea unui proiect energetic:

  • verificarea drepturilor asupra terenurilor și conformitatea acestora cu destinația proiectului;
  • analiza autorizațiilor, avizelor și acordurilor existente;
  • evaluarea statutului racordării la rețea și a documentației aferente;
  • identificarea obstacolelor juridice care pot afecta implementarea proiectului sau obținerea finanțării.

Asistență pentru documentația de finanțare nerambursabilă

Oferim consultanță completă în procesul de obținere a finanțărilor nerambursabile pentru proiecte energetice:

  • pregătirea și verificarea dosarelor de depunere;
  • redactarea răspunsurilor la solicitările de clarificări din partea autorităților finanțatoare;
  • verificarea conformității documentelor justificative în raport cu cerințele specifice ale schemei de finanțare;
  • suport pentru obținerea actelor esențiale: avize de mediu, autorizații tehnice, acorduri de conectare, documente urbanistice etc.

Asigurăm o coordonare atentă a întregului proces, pentru a reduce riscul de respingere și pentru a facilita închiderea cu succes a proiectului.

Reprezentare în litigii

Reprezentăm beneficiarii de finanțări în litigii administrative generate de implementarea proiectelor energetice:

  • contestarea notificărilor de reziliere a contractelor de finanțare;
  • contestarea rapoartelor de nereguli sau neregularități;
  • contestarea respingerii cererilor de plată ori a altor acte administrative prejudiciabile;
  • apărarea intereselor beneficiarilor în fața instanțelor administrative și în fața autorităților de audit.

Am obținut soluții favorabile în cauze complexe, în care miza era menținerea finanțării unor proiecte de mare anvergură.

Redactarea și negocierea contractelor specifice proiectelor energetice

Elaborăm și negociem documentația contractuală esențială pentru proiecte energetice, inclusiv:

  • contracte de finanțare;
  • contracte EPC (Engineering, Procurement and Construction) și O&M (Operation and Maintenance);
  • acorduri de joint venture;
  • memorandumuri de cooperare și parteneriate de investiții;
  • documente comerciale conexe dezvoltării și operării proiectului.

Cazuri reprezentative:

  • În 2025, Cliza Law Office a reprezentat o societate din sectorul energetic într-un litigiu administrativ împotriva Ministerului Energiei, având ca obiect anularea unei notificări de reziliere a unui contract de finanțare nerambursabilă încheiat la data de 31.07.2024. Contractul, în valoare de 162.821,72 RON (incluzând 49.749.612,13 RON fonduri nerambursabile PNRR), viza construirea unei unități de producție de hidrogen verde prin electroliză, incluzând capacități de comprimare și stocare.
  • CLO a obținut cu succes anularea notificării de reziliere în fața Curții de Apel București, iar Contractul de finanțare se află în prezent în executare, cu termen de finalizare la data de 30.03.2026.
  • În 2025, Cliza Law Office a asistat diverse societăți active în sectorul energetic pentru obținerea de finanțare nerambursabilă prin Programul Fondul pentru Modernizare, Apelul de Proiecte PFM/322/PFM_P1/NA – Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile, oferind asistență juridică în etapa de evaluare a proiectelor pentru îndeplinirea condițiilor de conformitate administrativă și de eligibilitate ale cererilor de finanțare.
  • În 2025, Cliza Law Office a asistat o societate activă în sectorul energetic în pregătirea și desfășurarea unor proceduri competitive de selecție pentru proiectarea și execuția unor lucrări în regim EPCC pentru dezvoltarea a 4 (patru) capacități producție a energiei electrice din surse regenerabile (eolian), localizate în județele Constanța, Galați și Tulcea, proiecte care beneficiază de finanțare din Fondul de Modernizare.
  • În 2025, Cliza Law Office a asistat o societate activă în sectorul energetic într-un litigiu împotriva M.I.P.E. privind anularea unor Notificări prin care s-au respins cereri de rambursare față de cheltuieli eligibile efectuate pentru achiziționare unor mijloace de transport, fiind antamate interpretări juridice ale condițiilor de eligibilitate prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 399/2015.
  • În 2025, Cliza Law Office asistă o societate activă în sectorul energetic într-un litigiu privind anularea unui Proces verbal de constatare a unor nereguli şi de stabilire a creanțelor bugetare prin care s-a dispus obligația de a restitui finanțarea nerambursabilă.
  • În 2024, Cliza Law Office a asistat mai multe societăți active în sectorul energetic în procesul de obținere a finanțărilor nerambursabile PNRR în cadrul Procedurii de ofertare concurențială pentru sprijinirea investițiilor în capacități de stocare a energiei electrice (baterii) – sub-măsura I.4.3, oferind asistență juridică în etapa de evaluare a proiectelor pentru îndeplinirea criteriilor de conformitate administrativă și de eligibilitate. O provocare recurentă a vizat conformarea la Precizarea Prealabilă nr. 285050/29.05.2024 emisă de Ministerul Energiei, care impunea menținerea unui singur proiect la nivel de întreprindere.

Avocat coordonator: Luca Eugen Constantin

Contact:

Luca Eugen Constantin

eugen.luca@cliza.ro

office@cliza.ro

+4 021 315 22 00